Aripi

Capitolul 2

Ridica privirea. Era baiatul care o tot privise. primul lucru care-i atrase
atentia la el au fost ochii. Erau de un albastru-deschis care contrasta cu
nuanta maslinie a tenului sau.Culoarea parea neobisnita, dar nu in sensul rau
al cuvantului.Oarecum exotic.Parul lui de un saten-deschis. usor ondulat si
destul de lung ii aluneca pe fruntr intr-o curba delicata.
-Tu esti Laurel, corect?
Dedesubtul ochilor lui regaseai un
zambet cald, dar relazat, care dezvelea niste dinti foarte drepti.
Probabil ca a purtat aparat
dentar, gandi Laurel in timp ce isi trecu fara sa vrea limba peste dinti,
destul de drepti si ei.Din fericire pentru ea. ii avea asa de la natura.
-Mda. Vocea o de opri in gat si
tusi, simntindu-se ca o (Îmi pare rău că te-am jignit).
-Eu sunt David. David Lawson.
voiam...voiam sa te salut. Si ce sa zic, bineai venit in Crescent City!
Laurel schita un usor zambet fortat.
-Mersi, spuse ea.
-Vrei sa stai cu mine si cu prietenii mei la pranz?
Parea dragut, insa ea se saturase sa stea inauntru.
-Sincer, ma gandeam sa-mi caut un loc afara. Facu o
pauza. Mersi, oricum.
-Suna bine afara. Vrei sa vin cu tine?
-Pe bune?
-Sigur. Am pachetul de pranz in rucsac,
deci sunt pregatit.Si, in plus, spuse el ridicandu-si rucsacul pe un umar, n-ar
trebui sa stai singura in prima ta zi.
-Mersi, spuse ea dupa o usoare ezitare.
Mi-ar face placere.
Iesira pe terenul din spate si gasira un
loc cu iarba care nu era prea umeda.Laurel isi intinse geaca pe jos si se aseza
pe ea; David ramase imbracat.
-Nu ti-e frig? intreba el,
uitandu-se neincrezator la pantalonii ei scurti de blugi si la bluza fara
maneci.
Isi scoase pantofii si-si ingropa
degetele in iarba deasa.
-Nu mi se face frig prea des,cel
putin, nu aici. Daca mergem undeva unde ninge, atunci sunt vai de capul meu.Dar
vremea asta este perfecta pentru mine.Zambi stangaci. Mama mea imi spune in
gluma ca am sange rece.
-Norocoaso. Eu m-am mutat aici din
L.A. cam acum cinci ani, ci tot nu m-am obisnuit cu temperatura.
-Nu e chiar asa frig.
-De acord, spuse David zambind,dar nici
cald sa spui ca e.Dupa primul nostru an petrecut aici, m-am uitat peste arhiva
meteo ; stiai ca diferenta dintre temperatura medie in iulie si ce din
decembrie este de doar 14 grade? Asta chiar ca-i aiurea de tot. David scoase un
sendvis si niste cartofi prajiti ; Laurel scoase ocutie de Sprite si o caserola
cu o salata mixta.
Ramasera in liniste, in timp ce David isi
mansa sendvisul/ iar Laurel isi tot intepa salata ci furculita.
-Mama mi-a pus o prajitura in plus, spuse
David rupand tacerea. O vrei tu? Scoase o prajitura frumoasa cu glazura
albastra. E facuta in casa.
-Nu,mersi.
David se uita cu inima indoita la salata
ei si, apoi, la prajitura.
-Oh,OK.
Laurel isi dadu seama ce credea David si ofta.Oare de ce asta era
prima concluzie pe care se grabea toata lumea s-o traga? In mod sigur
nu era singura persoana din lume careia chiar ii placeau, pur si simple,
legumele. Laurel batu cu o unchie in cutia de Sprite.
-Ne e dietetic.
-N-am vrut sa...
-Sunt vegetariana, il intrerupse Laurel.Destul de stricta de fapt.
-Oh, serios?
Ea dadu din cap, dupa rase fortat.
-Nu poti spune vreodata c-ai mancat prea multr legume, corect?
-Presupun ca nu.
Cand tacerea a inceput sa fie stanjenitoare, David isi drese glasul si intreaba:
-Si, cand v-ati mutete aici?
-In mai.
-Uau, deci ai fost aici toata vara? Nu te-am mai vazut prin preajma.
Laurel ridica din umeri.
-Am lucrat mult la magazinul tatalui meu.E propietarul librariei din centru.

-Serios? intreaba David. Am intrat acolo saptamana trecuta. E un
magazin super. Totusi, nu-mi aduc aminte sa te fi vazut acolo.
-Asta e din vina mamei mele. M-a tarat toata saptamana prin oras sa cumparam rechizite.
David rase.
-N-am mai facut asta de un car de ani. Cred ca de prin scoala primara.
-Acesta este primul an cand nu invat la domiciliu, asa ca mama era convinsa ca nu am destule rechizite.
-Ai invatat la domiciliu?
-Mda. Anul asta ma obligat sa ies in lume.
El rase, apoi spuse pe un ton menit s-o tachineze, dar avand si o nota de serozitate:

-Ei bine, ma bucur c-au facut-o. Se uita o secunda la sendvisul lui
inainte sa intrebe : Ti-e dor de orasul unde stateai?

CAPITOLUL 3

-Uneori. Ea zambi discret. Dar e placut aici.
-Aveai mult prieteni?
-Nu chiar. Insa Orick este un oras foarte mic. Cam de cinci sute de locuitori.
-Uau, chicoti el. L.A. este doar cu putin mai mare de-atat.
Ea rase si se ineca cu sucul.
David paru ca vrea sa ii mai spuna ceva, insa se suna de intrare si, in loc sa faca asta, zambi.
-Putem sa repetam experienta si maine? Ezita o secunda, dupa care adauga : Poate cu prietenii mei?
Primul instinct al lui Laurel fu sa-l refuze , insa se simtise
bine in compania lui David. Si in plus unul dintre motivele pentru care
meme ei insistase ca ea sa mearga la o scoala de stat anul acesta era sa
socializeze mai mult.
-Sigur, spuse ea inainte sa-i piarda curajul. Suna bine.
-Super. El sa ridica si-i intinse mana. O trase in picoare si
zambi strengareste o secunda. Deci, cesa zic, ne mai vedem.

Ea il privi cum se indeparteaza. Geaca si pantaloni lejeri aratau cam ca
ai tuturor., insa avea o singuranta in fele de a merge care-l deosebea
de restul. Laurel era invidioasa pe mersul lui increzator.
***
Laurel isi arunca rucsacul pe bufet si se prabusi intr-un
scaun de bar. Mama ei isi ridica orivirea de la painea pe care o
framanta.
-Cum a fost la scoala?
-Naspa.
Mainile i se oprira.
-Vorbeste frumos, Laurel.
-Pai asa a fost. Si nu exista un cuvant mai bun care sa descrie aceasta experienta.
-Trebuie sa ai rabdare, draga mea.
-Toata lumea sa uita la mine ca si cum as fi o ciudata.
-Se uite la tine pentru ca esti noua.
-Sunt diferita.
Mama ei zambi larg.
-Si chiar ai vrea sa fii la fel?
Laurel isi dadu ochi peste cap, insa fu nevoita sa recunoasca
faptul ca mama ei avea dreptate. O fi fost ea scolita la domiciliu si
putin protejata, insa stia ca seamana mult cu adolescentii din reviste
si de la TV.
Si-o placea lucrul acesta.

Adolescenta fusese blanda cu ea. Pielea ei aproape translucida nu
suferise de pe urmele acneei, iar parul ei blond nu fusese niciodata
uleios. Era o fata mica si ochii de un verde-descis. Fusese mereu slaba,
insa nu exagerat de slaba, si chiar capatase ceva forme in ultimii
cativa ani. Avea picioare lungi si mergea cu gratia unei dansatoare, in
ciuda faptului ca nu luase niciodata lectii de dans.
-Am vrut doar sa spun ca ma imbrac diferit.
-Ai putea sa te imbraci si tu ca toata lumea daca ai vrea.
-Mda, dar toti poarta bocanci si blugi stramti, si trei tricouri unul peste altul.
-Asa, si?
-Nu-mi plac hainele stramte. Ma mananca pielea de la ele si ma
fac sa ma simt ciudat. Si acim, serios, cine ar brefera bocanci?
Oribil.
-Atunci, imbraca-te cu ce vrei. Daca hainele tale
sunt un motiv suficient de bun ca sa indeparteze niste posibili
prieteni, atunci nu sunt genul de prieteni pe care ti i-ai dorit.
Sfat tipic pentru o mama. Dragut, sincer si absolut inutil.
-E mult zgomot acolo.
Mama ei se opri din framantat si-si dadu bretonul din ochi, lasandu-si o urma de faina pe frunt.
-Draga mea, doar nu te astepti ca intr-un liceu intreg sa fie
la fel de liniste cum era acasa doar cu noi doua. Fii si tu rezonabila.
-Sunt rezonabila. Nu ma refer la zgomote necesare; alearga pe
acolo ca niste maimute slbatice. Tipa si rad, si de vaita cat ii tin
puterile. Si se pupa pe la dulapuri [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]( dar cum vroiai sa fie? Te asteptai sa se poarta cuminte [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]?)
Mama ei puse o mana in sold.
-Altceva?
-Da. Holurile sunt intunecate.
-Nu sunt intunecate, spuse mama ei pe un ton usor dojenitor.
Am facut turul intregii scoli saptamana trecuta cu tine, iar peretii
sunt albi.
-Dar nu sunt geamuri, ci doar neoanele alea
ingrozitoare. Sunt atat de artificiale si nu intra deloc lumina naturala
pe holuri. Sunt pur si simplu... intunecae. Mi-e dor de Orick
Mama ei incepu sa modeleze aluatul in franzele.
-Spune-mi ceva de bine despre ziua de azi. Vorbesc serios.
Laurel se duse spre frigider.
-Nu, spune mama ei, ridicand mana s-o opreasca. Spune-mi ceva bun mai intai.
-Aaa... am cunoscut un baiat dragut, spuse ea tregand pe landa
bratul mamei ei si lundu-si un suc. David... David nu mai stiu cum.
Fu randul mamei ei sa-si dea ochii peste cap.
-Sigur ca da. Ne mutam intr-un oras nou, te dau la o scoala
nou-nouta si prima persoana pe care pui ochii este in baiat.
-Nu e chiar asa.
-Glumesc.
Laurel ramase in tacere, ascultand cum aluatul de paine se lovea de blatul mesei.
-Mama?
-Da?
Laurel trase adanc aer in piept.
-Chiar trbuie sa ma duc in continuare?
Mama ei isi freca tamplele.
-Laurel am mai avut discutia asta o data.
-Dar...
-Nici un dar. Nu am de gand sa ne certam iar pe tema asta. Se
aplea peste masa, cu fata aproape de a lui Laure. Nu ma simnt in stare
sa-ti fiu profesoara. Sa-ti spun drept, probabil ca ar fi trbuit sa te
dau ;a scoala de la gimnaziu. Doar ca era asa departe de Orick, iar
tatal tau deja facea naveta si... in fine. A venit timpul.

-Dar ai putea sa comanzi in program din acela de invatat la domiciliu.
Am cautat pe net, spuse Laurel repede cand mama ei incepuse da
vorbeasca. Nu trbuie sa predai tu cu adevarat. Materialil acopera totul.
-Si cat costa? spuse Sarah incet, insa cu o spranceana ridicata ascutit?
Laurel tacu.
-Asculta, spuse mama ei duoa o pauza, putem sa ne mai gandim
la asta peste cateva luni daca inca urasti scoala. Dar, pana cand nu
vindem casa din Orick, nu avem bani pentru nimic in plus. Stii si tu
asta.
Laurel isi cobori privirea spre masa, cu umerii cazuti.
Principalul motiv pentru care se mutasera in Crescent City era
faptul ca tatal ei cumparase o librarie pe strada Washington. Pe la
inceputul anului, trcuse cu masina pe aici si vazuse anuntul cu " De
vanzare" pe o librarie care erma sa fie inchisa. Laurel isi aminti ca-i
auzise pe parinti ei discutand saptamani intregi despre cum sa faca sa
cumpere libreria - un vis comun al lor inca de cand se casatorisera insa
nu le ieseau niciodata socotelule.
Apoi, pe la sfarsitul
lui aprilie, un tip pe nume Jeremiah Barnes l-a abordat pe tatal lui
Laurel in Eureka, unde lucra el, spunand ca este interesat de
proprietaea din Orick. Tatal ei venise acasa practic sarind in sus de
bucurie. Restul lucrurilor s-au derulat cu asa o repeziciune, incat
Laurek abia daca-si putea aminti ce s-a intamplat mai intai. Parintii ei
au petrecut cateva zile la banca din Brookings si, la inceputul lui
mai, libraria era a lor si se mutau din casuta lor din Orick intr-o casa
mai mica din Crescent City.
Dar lunile au trecut si
lucrurile inca ne se finalizasera ci domnul Barnes. Pana la
contractazarea lor, stateau cu banii, tatal ei lucra peste program la
librarie, iar Laurel era obligata sa mearga la liceu

CAPITOL 4



Mama ei ii acoperi mana cu palma ei calda si inconjuratoare.
-Laurel, in afara de costuri, vei avea nevoie sa inveti sa te
descurci cu lucruri noi. Iti va prinde bine. La anul, poti sa faci ore
suplimentare si sa intri intr-o echipa sau intr-un club. Toste sdtea dsu
tsre bine pe cererea de intrare la facultate.
-Stiu.Dar...
-Eu sunt mama, spuse ea cu un ranjet care-i inmuie tonul ferm. Si eu spun sa mergi la scoala.
Laurel pufni a indignare si inccepu sa se joace cu degetul de-a lungul chitului dintre placile blatului de bucatarie.
Ceasul ticaia zgomotos, in timo ce mama lui Laurrrrel baga tavile la cuptor si seta cronometrul.
-Mama, mai avem compot de piersici facut de tine? Mi-e foame.
Mama ei de holba la Laurel.
-Ti-e foame?
Laurel desena cu degetul vartejuri pe condensul de pe cutia de suc, evitand privirea mamei ei.
-Mi s-a facut foame azi, dupa-amiaza. La ultimele ore.
Mama ei incerca sa nu faca mare caz din asta, insa amandoua
stiau ca era un lucru iesit din comun. Lui Laurel i se facea foamne
rareori. Parinti ei o batusera la cap ani intregi cu privire la
obiceiurile ei alimentare. Manca la fiecare masa ca sa le faca lor voia,
insa nu era ceva ce simtea ca avea nevoie si, cu atat mai putin, sa-i
placa.
Acesta era motivul pentru care mama ei fusese, in
sfarsit, de acord sa tina in permanenta frigiderul aprovizionat cu
Sprite. Critica aspru efectele negative, inca nedovedite, ale acidului
carbonic; insa nu avea cum sa nege faptul ca fiecare cutie avea 140 de
calorii. Lucru care inseamna cu 140 de calori mai mult decat apa. Cel
putin, in felul acesta, stia ca Laurel asimila mai multe calorii in
organism, chiar daca erau "goale".
Mama ei se grabi spre
cmara sa ia o sticla de compot de piersici, temandu-se probabil ca
Laurel ar putea sa se razgandeasca. Ghioreielile neobisnuite din
stomacul lui Laurel incepusera in timpul orei de spaniola, cu 20 de
minue inainte sa se sune de iesire. Mai palisera putin in drum spre
casa, insa nu disparusera.
-Poftim spuse ea punand un
bol in fata lui Laurel. Apoi se intoarse, lasandu-i lui Laurel un
minimul de intimitate. Laurel se uita la vas. Mama ei mersese la sigur -
o jumatate de piersica si cam o jumate de ceasca de suc.

Manca fructul cu inghitituri mici, uitandu-se la spatele memei ei,
asteptand ca ea sa se intoarca si sa traga cu ochiul. Dar mama ei se
tinu ocupata cu vasele si nu se uita nici macar o data. Cu toate astea,
Laurel simti ca si cum pierduse o batalie imaginara, asa ca, atunci cand
termina, isi trase rucsacul de pe masa si iesi in varful picioarelor
din bucatarie, inainte ca mama ei sa apuce sa se intoarca.

***

Se suna de iesire de la ora de biologie, iar Laurel se grabi sa indese cartea malefica in rucsac cat putu de adanc.
-Cum a fost ziua a doua?
Laurel risica privirea si-l vazu pe David asezat invers pe scaunul din fata mesei laboratorului.
-A fost bune. Cel putin isi auzise numele din prima strigare a catalogului la toate orele de pana acum.
-Esti gata?
Laurel incerca sa zambeasca, insa gura ei nu se supuse.
Ieri paruse o idee buna cand fusese de acord sa ia pranzul cu David si
prietenii lui. Insa teama pe care o simtea in piept la gandul ca avea sa
se intalneasca acum cu un grup total necunoscuti o facea sa bata in
retragere.
-Mda, spuse ea, dar isi dadu seama ca tonul ei nu suna convingator.
-Esti sigura? Pentru ca nu esti obligata.
-Nu, sunt sigura, spuse ea repede. Lasa-ma doar sa-mi iau
lucrurile. Isi stranse incet caietul si creioanele. Cand dadu pe jos
unul dintre croioane, David il lua si i-l intinse. Ea trase de el, insa
David nu-i dadu drumul pana cand ea nu se uita la ei.
-Nu musca, spuse el cu seriozitate. Promit.
David monopoliza toata convesatia oe hol, flecarind despre
nimic important, pana cand intrara un cantina si facu semn cu mana unui
grup mic de la capatul unei mese lungi si subtiri.
-Haide, spuse el, punandu-i o mana pe talie.
I se paru putin ciudat sa o atinga cineva in felul acela,
insa era surprinzator de incurajator. O conduse pe culoarul aglomerat,
dupa care, imediat ca ajunsesera la masa, isi lasa mana in jos.
-Sal'tare, baieti, ea este Laurel.
David ii prezenta pe toti, insa, cinci secunde mai tarziu,
Laurel nu ar fi in stare sa repete nici macar un nume. Se aseza pe un
loc liber langa David si incerca ca prinda franturi din conversatia din
jurul ei. Scoase absenta o cutie de suc, o salata de capsune si spanac
si jumatate de piersica in suc pe care i le pesese mama ei la pachet in
dimineata aceea.
-O salata? Este ziua lasanga si tu mananci o salata?
Laurel cerceta cu privirea pe fata cu par saten si cret, care avea in fata ei o tava plina cu pranzul de la scoala.
David vorbi repede, oprind-o pe Laurel din orice tentativa de raspuns pe care ar fi putut-o avea.
-Laurel e vegetariana, e foarte stricta.
Fata se uita in jos, cu o spranceana ridicata, la jumatatea mica de piersica.
-Mie mi se pare ca e mai mult decat vegetariana.Vegetarienii nu mananca lucriri gen paine?
Laurel zambi fortat.
-Unii, da.
David isi dadu ochii peste cap.
-Apropo persoana care te interogheaza este ........

Laurel se indrepta spre locul unde ea si David mancasera cu doua zile in
urma. Chiar si dupa trei zile, scoala incepuse sa devina mai familiara;
nu se mai simtea pierduta si chiar si multimea de oameni care fusese
atat de coplesitoare luni, nu mai era, astazi atat de rea.
Imediat ce gasi un petic de iarba potrivit, Laurel se aseza si-l astepta pe David sa se
intoarca.
Dupa numai cateva minute, il vazu in fruntea a zece elevi. Nu toata
lumea venise cu el, insa grupul era considerabil. Se asezara intr-un
cerc asimetric si incepura cu toti sa vorbeasca repede, cu usurinta, asa
cum facusera cu o zi in urma.
Laurel nu prea stia ce sa se astepte de la Chelsea dupa ziua de ieri, insa aceasta era
toate un zambet cand se tranti jos langa ea.
Exact cum spusese si David, sinceritatea lui Chelsea era si
revigoranta si amuzanta. Scotea pe gura tot ce-I trecea prin cap. Au
fost, la inceput, cateva momente jenante, cand Chelsea a tachinat-o pe
Laurel cu privire la faptul ca invatase la domiciliu si cand a
scos
in evidenta ca a venit in maiou si in pantaloni scurti la scoala era
aproape ca si cum ar fi fost in costum de baie. Dar, pe de alta parte,
si lui David i-a spus ca nu i-ar strica niste gel de par si l-a informat
pe un tip pe nume Max ca avea sa ramana corigent la engleza daca ea
nu-I imprumuta notitele ei si anul acesta. Asa ce laurel nu se simti
hartuita.
Pana la sfarsitul pranzului, Laurel reusi sa retina
cel putin jumatata dintre numele colegilor si chiar participase la vreo
cateva discutii. Chelsea si david au venit cu ea la urmatoarea ora si I
se paruse natural sa mearga alaturi de ei. Cand david facu o gluma cu
privire la domnul James, rasul lui Laurel rasuna pe holuri. Pentru prima
oara de cand
plecase din Orick, Laurel simti ca apartine unui loc.
Urmatoarele saptamani de scoala trecura mai repede decat si-ar fi
putut imagina Laurel dupa acele prime zile stanjenitoare. Avusese noroc
ca il cunoscuse pe David; stateau des impreuna la scoala si avea si o
ora comuna cu Chelsea. Nu lua niciodata pranzul singura si
simtea ca
ajunsese in punctul in care putea sa-I numeasca prieteni cel putin pe
Chelsea si pe David. Si orele erau in regula. Era ceva nou sa se astepte
de la ea sa invete la fel de repede ca restul elevilor, insa Laurel
incepea sa se obisneasca.
Incepuse sa se acomodeze in Crescent
City. Sigur ca era mai mare decat Orick, insa era totusi destul spatiu
liber si nciuna dintre cladiri nu era mai inalta de doua etaje. Peste
tot
cresteau pini inalti si copaci de foiase, chiar si in fata
magazinului alimentar. Iarba de pe peluze era deasa si verde, iar
florile cresteau pe agatatoarele care serpuiau pe aproape toate
cladirile.
In septembrie, intr-o zi de vineri, Laurel se ciocni
de David chiar atunci cand iesi in graba pe usa de la ora de spaniola,
ultima pe ziua respectiva.
- Iarta-ma, isi ceru scuze David, punandu-I o mana pe umar ca sa nu se dezechilibreze.
- Nu-I nimic. N-am fost eu atenta
Trecu o clipa, iar privirile lor se intalnira. Laurel zambi timid, pana cand realiza ca-I statea in cale.
- Oh, iarta-ma, spuse ea dandu-se deoparte din prag.
- Aaa, de fapt… pe tine te cautam.
Parea emotionat.
-Ok. Eu trebuie sa… Ridica manualul. Trebuie sa pun astea in dulap.
- Vin cu tine.
- Super.
Mersera spre dulapul lui Laurel, iar ea isi puse manualul de
spaniola, isi scoase manualul de istorie si incuie. Zambi si se uita
intrebatoare la David.
- Ma intrebam daca ai vrea, poate, sa-ti petrecu dupa-amiaza cu mine.
Zambetul ii ramase inca pe fata, insa simti cum fluturii I se
insatalau in stomac. Pana acum, prietenia lor se rezumase strict la
scoala; Laurel realiza brusc ca nu era foarte sigura de ce-I placea lui
David sa faca atunci cand nu-si manca pranzul sau lua notite. Dar
posibilitatea de a afla ii treze brusc interesul.
- Ce vrei sa faci?
- Sunt niste padurici in spatele casei mele si, din moment ce-ti place sa stai afara,
m-am
gandit sa mergem la o plimbare.Este un copac super tare pe care m-am
gandit ca ti-ar placea sa-l vezi. De fapt, sunt doi copaci, insa o sa
intelegi tu dupa ce vezi. Adica, normal, daca vrei.
- Bine.
- Pe bune?
Laurel zambi.
- Sigur ca da.
- Super. Se uita in capul holului spre usile din spate. E mai usor daca iesim prin spate.
Laurel il urma pe David prin holul aglomerat si iesira in aerul
proaspat de septembrie. Soarele se chinuia sa razbata prin ceata, iar
aerl era racoros si incarcat de umiditate. Laurel isi puse geaca si se
bucura ca in ziua aceea alesese sa poarte pantaloni trei sperturi in loc
de unii scurti.
- Pare ca se schimba anotimpul. Ca si cum astazi ar fi, oficial, prima zi de toamna.
David isi incheie geaca.
- Cam asa ceva.
Traversara terenul de fotbal din spatele scolii pana ce ajunsera la strada principala, dupa care o luara pe o straduta.
- Stai departe? Intreba Laurel.
- Nu, doar la vreo doua strazi de aici.
Aerul era rece, iar vantul batea dinspre vest, aducand cu el briza
intepatoare si sarata a oceanului. Laurel inspira adanc, bucurandu-se
de aerul de toamna, in timp ce intrau intr-un cartier linistit, cam opt
sute de metri la sud de casa lui Laurel.
- Si locuiesti cu mama ta? Intreba ea.
- Da. Tata si-a luat talpasita cand aveam noua ani. Asa ca mama sia- terminat studiile si ne-am mutat aici.
- Cu ce se ocupa?
- E farmacista la Medicine Shoppe.
- Oh, rase Laurel. Ce coincidenta!
- De ce?
- Mama mea este maestra in remedii naturiste.
- Cum adica?
- Adica, practic, face toate medicamentele din plante. Ba chiar
cultiva si ea unele dintre produse. N-am luat niciodata niciun
medicament, nici macar un paracetamol.
David se holba la ea.
- Iti bati joc de mine?
- Nu. Mama mea face chestii pe care le folosim in locul medicamentelor.
- Mama mea ar luao razna. Ea crede ca exista o pastila pentru orice.
- …..