The magican

Scris de **MeLyNa12** Dum 21 Oct 2012, 12:04

Hoaaaa! Un nou fic! Ce să fie ce să fie? Vă las pe voi să decideţi dacă vă place sau nu. Sper să vă placă. Vă rog să-mi spuneţi dacă să îl continui sau nu.

Nume:The magican
Rating:Toate vârstele
Gen:Acţiune, shoujo, romantic, dramă

Prefaţă

Şi cum ai reactiona atunci când cel mai bun prieten al tău moare? Te sinucizi? Duci mai departe dorul său? Şi dacă ai alege sinuciderea şi ai avea dreptul la o nouă viaţă unde trecutul tău este uitat şi tot ce s-a întâmplat este lăsat în urmă, cu oamenii din lumea cealaltă ce ai face? Vom afla toate acestea cu Simo, o fată de numai 18 ani care nu a avut în viaţa ei un prieten, sau chiar primul sărut. Pentru prietenul cel mai bun ei avea o dragoste neâmpărtăşită şi îi era frică să-i spună de la 15 ani, atunci când dragostea a prins o mai mare amploare decât atunci âand erau copii. Şi oare ce va mai face in continuare?

Capitolul I - Tristeţea ultimilor cuvinte

Moarte. Câte cuvinte ar putea descrie acest lucru? Câtor persoane nu e le e frică de moarte? Puține persoane suferă după cineva drag, dar și mai puține știu ce e cu adevărat acea tristețe care o lasă persoana draga în urma. Dar oare, după această viaţă nu mai exista o alta în care sufletele se duc la ceruri sau în iad? Numai aceste suflete ne pot răspunde. Oare nu sunt și altele mult mai speciale care devin suflete rătăcite și își caută menirea lor adevărată? Multe poveşti au fost scrise unde binele învinge răul iar dragostea ia amploare. Dar de ce copii sunt păcăliți ca atunci când cresc mari se cred regine, regi, că pot zbura sau au alte puteri? De unde pornesc aceste lucruri puerile, dar mai degrabă, unde se termină?

Şi sufletele acestea unde se duc dacă nu în rai sau în iad? Mulţi au povestit că sufletele rătăcite au diverse puteri cu care apără lumea. Dar oare de cine o apără? Un mister care trebuie elucidat, dar oamenii de știința încă nu au capacitatea de a gândi aceste fenomene neomenești.

Şi cine ştia ca totul va începe cu moartea lui Ale? Că voi plânge şi că viaţa mea ar fi un nimic fără aceasta ființă? Chiar toți își găsesc sfârșitul în moartea abisală? Nu există un om care sa aibă viaţă veșnică?

Ale, de ce ai plecat? Şi acum plâng în cel mai întunecat colţ al camerei. Inima-mii răvășită iar zâmbetul de odinioară a dispărut cu dragostea frățeasca dintre noi sau chiar dintre doi îndrăgostiți. Soarele răsare și el foarte rar la mine pe stradă iar lacrimi amare îmi curg pe față iar inima mea e neagră și tulbure căci, nu mai ești tu sa afișezi acel ultim zâmbet și sa spui acele ultimi' cuvinte "Viața merge înainte, trebuie să fii mereu cu zâmbetul pe buze!".

Şi chiar asa de ușor e să fi fericit? Oare moartea lui Ale m-a afectat atât de mult? Să fi fost un șoc pentru mine? Cred că da pentru că și acum plâng și suspin în colțul întunecat al camerei unde soarele nu ajunge nicio dată și unde nimeni nu ma vede și pot plânge-n voie. Cu sufletul răvășit, corpul slab și părul ciufulit încep să mă ridic alene de pe parchetul de brad, rece. Lacrimi se sparg ușor de acesta începând să țipe cu disperare ca sunt despărțite de puiul lor. Deja m-am obișnuit cu aceste țipete, nimic nu mai este important pentru mine. Chiar și familia a spus că sunt o cauză pierdută, dar bine că merg la liceu și învăț numai de bine, iar colegii ma întreabă cum supraviețuiesc cu această pierdere.

Nici nu pot să mă gândesc de câte ori am vrut să mă sinucid după acea zi de vineri.... când a început totul. Soarele strălucea țanțoș pe cerul albastru iar eu și Ale treceam prin faţa buticului meu preferat. Fericirea nu îmi putea fi stricată de nici o persoana, nici de prietena mea cea mai bună Halu sau de testul profesoarei de română, Substănţică, cum ii spune tot liceul pentru ca atunci când eu eram boboc a explodat o substanță punând amestecurile greșite, și cică ea făcu-se facultatea de chimist.

Şi chiar dacă Mrs. Substănţică îmi aduce testul cu patru, cadoul de ziua mea primit de la Ale a fost unul deosebit, un ursuleț mare pe care scrie "I Love You". Cred că mă cam place deoarece când mi-a văzut faţa zâmbitoare și-a cam retras privirea și a fugit în altă cameră. Şi eu ii iubesc aceasta faţă zâmbitoare, acele buze care nu a sărutat pe nimeni sau ochii de un albastru deschis, aceasta ființă mă faşcinează total.

Şi cine ar fi ştiut că fericirea mea ar fi dusă odată cu ziua aceasta şi cine visa că eu voi plange trei ani după o asemenea persoană. Nimeni nu se gândea că o asemenea genialitate va muri lăsând in urmă suferință. O tu, mare ființă genială, ce ar trebui sa fac?

Sunt trezita la realitate de cuvintele lui Ale cum că am ajuns la scoală. Urcând încet treapta dau de un parchet din acela vechi care scârțâie la fiecare apăsare a noastră. Ajungem la dulapuri luându-ne papuceii albi, uni-s*x, iar Ale se pierde în mulțimea băieților iar eu, cu pași înceți o iau spre marea zecilor de fete. Ajung în clasa 1-B unde profesorul de sport ne așteptă cu fundul pe catedra. Dacă suntem numai fete în clasa, nu ar trebui sa avem numai femei ca profesor? Ba da, dar el e singurul profesor de sport din scoală. Ne așezăm în liniște iar el își drese glasul în semn ca are o sire importantă.

Începe a bolborosi ceva despre fete și băieți, că vom face sportul împreună iar o fată îi spune să nu se îngrijoreze pentru că nu vom avea relății intime cu aceştia. Bombănii ceva și sări iute de pe catedra mergând spre fata neastâmpărată. Îi lua bărbia intre degete și îi trase o replica lăsând-o mască apoi se îndreptă , din nou, spre catedră. Inima îmi bombănea câte semne, că sunt gata să o iau razna sau că ceva rău va urma și uite că aşa a fost, un țipăt de fată se auzi urmată de una de băiat strigând numele Ale. M-am prins că prietenul meu drag păți ceva.

Am sărit ca o săgeată din clasă neascultând strigătele profesorului disperate că nu am voie să ies de la curs. Am fugit repede afară dând dreapta de vro' trei ori pana am ajuns în spatele şcolii şi pe terenul de basket şi fotbal. Toţi erau adunaţi la un colţ al acesteia până când o fată se întoarse spre mine cu ochii în lacrimi strigând de mai multe ori "Moarte!"

Încerc să-mi fac loc printre grămada de oameni și am simtit cum cerul îmi pica în cap. Ochii mei violeți s-au umplut cu lacrimi iar uniforma de culoare bej se murdării cu noroi la impactul cu solul rece, proaspăt udat. Cerul plângea odată cu mine iar toți se uitau ca niște idioți la cel mai bun prieten al meu! Şi cum se poate să nu îl fi dat jos?!

Mă ridic alene scuturându-mi uniforma murdară și mă duc la Ale. Peisajul horror, luat dintr-un film de groază, se intensifica cu fiecare pas făcut mai aproape de el. Spânzurat la vreo cinci metrii de pământ gâtul fiindu-i legat cu o sfoară, iar aceasta, la rândul ei,legată de acoperiș. Cum de nu au observat profesorii lipsa de la ore sau întârziere? Cine îi vrea răul? Sunt atât de multe întrebări.

Şi chiar dacă au trecut trei ani tot nu am aflat persoana care i-a pecetluit o asemenea soartă. Şi uneori Îi mai aud vocea cum spune "Hai aici, treci granița!". Şi parcă știa că cineva îi vrea răul, nu degeaba mi-a spun în acea dimineață "Chiar dacă eu nu voi mai fi, tu du' mai departe dorința noastră pentru că va trebui să supraviețuiești fără mine de azi înainte, nu e musai pentru că suntem boboci dar...." și nu a mai apucat să spună pentru că multi fani din categoria profesori au sărit pe Ale.

Şi cum să trăiesc? Cum pot trece peste moarte, chiar nu te gândești puțin? Erai cel mai bun copil din școală, media zece, inteligență și.... și multă carismă. Nu ma mai pot gândi limpede la nimic, totul e negru și pustiu și chiar dacă aș vrea să mă răzbun pe acea persoana pun pariu că nu îmi va aduce nimic bun....

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Scris de **Niki~Piki~Riki** Lun 22 Oct 2012, 02:27

Yoi!
Am venit aici cu coment=))))))
Totusi eu am citit toate cele trei capitole scriese, pe mail=))))))
Deci...Invide voua!!!!!!!
Ti-am spus ca imi place foarte mult ficul
Aseara am plans cand l-am citit
Eus tiu ce se va intampla dar te asigur ca cei care vor citi
O sa te ameninte sa aduci next-ul
Este un fic foarte frumos
Si ti-am zis cum arata Ale pentru mine
Nu mai conteaza descrierea lui din fic=)))))
Astept nezt-ul
Si..
Te pupic dolshe:*

Scris de **MeLyNa12** Mar 30 Oct 2012, 11:03

Nu știu alții cum sunt, dar acest fic e inspirat dintr'un vis. Vă rog, daca nu vă place să'mi spuneți!

Capitolul 2 - Un nou inceput

Ura si suferinta isi fac loc in inima mea. Ochii violeti de odinioara au devenit rosii de la plans. Toate hainile'mi sunt aruncate prin casa iar totate tablourile sunt ravasite datorita furiei mele. Nici acum nu am aflat cine a fost vinovat pentru acea crima oribila.

Sufletul mii intors pe dos si ma simt fara rost. De un an stau singura, parintii au plecat in strainatate si au inventat o scuza stupida ca "Vom veni curand!" , dar stiu ca nu se vor mai intoarce pentru ca si asa sunt niste mincinosi ipocriti.

Imi iau stiloul chinezesc din penarul sangeriu si scot un caiet cu coperti ingalbenite. Il deschid lenesa si incep sa numar foile pierduta. 24 de file scrise cu un stilou foarte vechi. Incep sa scriu o poezie iar stiloul aluneca cu frica sa nu rupa fragilele pagini statute de 30 de ani. Dupa 5 minute imi ridic capul si observ o intreaga poezie:

Ma ingan cu mine
Cantand versuri line
Azi te conduc pe ultimul drum.
Parca, tot ce ai realizat s'a facut scrum,
Inima mea sufera din greu
Nu mai vreau sa fiu doar eu,
In aceasta lume.

Acum, cerul plange si el cu lacrimi amare
Ai lasat tot, ai sarit in mare!
Pe mine, practic, m'ai lasat sa compun.
O tu, cel care ai fost ca un paun,
Cu versuri colorate, fara lacrimi amare,
Fara nici o infrangere!
O tu, acum te'ai dus!

Si inca ma gandesc sa mor si eu
Fara tine... Tu ai fost ca un zeu,
Al poeziei, al prozei si al singuratatii,
Tu mereu vei face parte din timpul eternitatii
Versurile tale puteau castiga multe
Acestea puteau trece si un munte,
Dar tu te'ai multumit cu nimic.

Unde esti acum, dragul meu prieten?
Si acum, mai am acel piepten
Cu care spuneai, ca poti contacta iadul,
Dar nu cred, nu erai tu un asa credul
Sa crezi in asemenea prostii,
Dar aceste pamanturi au ramas pustii.
Ce sa mai fac?

Acum caut acel piepten sangeriu,
Sa vad, sa aud, ca tine, acel criteriu
Pentru a calca pragul mortii,
Sa uit de toate greutatile sortii!
Si acum ma gandesc la copilarie
Cand nu stiam nimic, cand totul era o fericire,
Dar acum totul e negru si pustiu.

Oare cum ar fi sa fiu moarta,
Sa uit de tot, de mizerabila mea soarta?
Dar salvarea mea a venit, cu inimi frante si suspine
Inca plang si imi aduc aminte
De greutatile ce mi le'a dat Dumnezeu.
Dar acum nu mai cred in eul meu
Si ce mai ramane se fac?

Spun cuvinte indurerate
Ma gandesc numai la moarte
Durerea si suferinta curge prin mine
Nu mai imi trece nimic prin minte
Strig spre iadul cel inflacarat
Vreau ca lumea sa ma fi uitat
O rege a iadului, te rog sa ma asculti!

Lasa'ma, mai am ceva sa mai spun
Ultimul vers, pe acesta il mai compun,
Vreau sa'mi iau ramas bun de la lume
Cea care a fost orbita de multe.
Nu a vazut sclipirile a doua fiinte
Care s'au luptat din greu, dar cine sa'si aduca aminte!
Ramas bun, acum va spun!

Ma ridic alene din scaunul biroului luand caietul in maini trandin'o si facand un zgomot care rasuna in toata camera. Ma dau inapoi tarsaind scaunul de parchetul alb al camerei de lucru si imi pun ghiozdanul in spate pornid spre ultimul an de liceu. Ultimul an de chin si oroare, dar nici nu astept sa vina sfarsitul anului pentru ca stiu ca va fi greu din cauza Bacului.

Ies din casa si dau de colega mea de banca Casidi. Ma saluta spunandu'mi ca azi va fi o zi lunga iar eu o aprop printr'un gest din cap. Incepem sa mergem alene pe drum caci, mai avem 10 minute pana cand se suna. Am inceput sa vorbim despre moda, dar am incheitat la fel de repede pentru ca nu aveam chef de asa ceva. Ma intreba ce am si i'am spus ca nimic doar ca ma simt putin obosita pentru ca de o luna il visez pe Ale.

Tot de atunci imi doresc sa ma omor pentru ca stiu ca lumea ar fi mai buna fara mine. Si stiu ca ar fi altceva, oamenii nu m'ar tine minte si m'ar uita pana a doua zi. O lacrima scapa din marea abisala prelinganduse pe fata. Inima mea incepu sa'mi bata din ce in ce mai tare iar un gand sinistru imi trecu prin minte, oare sa mor, oare sa nu mor?

-Simo esti bine?intreba cu o voce pitigaiata. Dau aprobator din cap iar ea imi spuse ca am dat cu capul de un stalp.

Ma uit inainte si vad stalpul de beton, dar durerea nu vrea sa apara. De ce? Ma intreba daca ma doare ceva si ii spun ca nu. Se uita la mine ca la un papitoi si imi puse mana pe frunte spunand ca nu am febra. Ma ajuta sa ma ridic tot odata intrebandu'ma daca ma gandeam la El si dau aprobator din cap.

-Inca il mai iubesti?intreba aceasta pe un ton revoltator. Dau aprobator din cap si continua: Esti nebuna? Cum sa iubesti o persoana moarta? Au trecut 3 ani de la acel eveniment nedorit. Saracu baiat, a devenit cunoscut pentru creatiile sale ca scriitor dupa moartea sa. Si cica se vor introduce in lista de lectura obligatorie, dar cartile nu vor fi asa de multe pentru ca mama lui nu a vrut sa faca bani de pe urma lui. Si acum o vad plangand pe strada, uneori vorbind singura. Chiar merita asa ceva o femeie atat de gingasa ca ea?tipa revoltata

Sunt trezita de agitatia mare din curtea scolii. Oare azi ce se va mai intampla? Cine o sa mai fie omorat? Intru pe usa scolii oprindu'ma in fata unor dulapuri de tabla. Deschid cel de'am 37'lea dulap si imi las balerinii luandu'mi papucii albi si curati indreptandu'ne spre 4-A. Sunt prima pe scoala in materie de intelect si prima pe tara in valoare de inteligenta. Dar cu ce folos invatam daca murim? Pentru cine facem toate acestea, ne zbatem in viata precum tiganul la mal? Este asa de revoltator!

Din nou revin cu picioarele pe pamant datorita tipetelor celor din anul 1 care ma idolatrizeaza. Ce proaste sunt... toata viata noastra poate fi aruncata intr'o secunda precum un pufar luat de vant. Ma opreste o "fana" si ma intreaba de ce mai invat aici deoarece sunt prima pe tara. Ridic din umeri si vine cu o alta intrebare stupida la care simt cum cerul imi pica'n cap iar mii de lacrimi cristaline imi invadeaza ochii, ma intreba daca am prieten. Ce (Îmi pare rău că te-am jignit)!

-Ce conteaza daca sunt inteligenta sau daca am iubit sau nu? Daca pierzi persoanele cele dragi uiti ca exista si altcineva in preajma. Draga Oty, viata merge inainte, dar daca pierzi o persoana iubita... Si eu am pierdut acum trei ani si ce... ma vezi ca mi'am revenit? Am ganduri negative in fiecare seara, m'am apucat de droguri si alcool, plamanii mei sunt uzati mai rau ca a unui fumator care fumeaza de 40 de ani. Si pe mine cu ce ma ajuta? Chiar daca sunt un geniu nimeni nu ma recunoaste. Asa s'a intamplat si cu Ale Akamura!spunand asta tot holul tacu si se uita la mine. Si el a patit acelasi lucru. Cine crezi ca l'a incurajat sa scrie? Eu! Cine l'a iubit precum ochii din cap? Eu! Dar acum nu mai e si totul a fost in zadar. Tot ce a realizat nu i'a adus decat suferinta, chiar si intalnirea cu mine de acum 15 ani, acea intalnire i'a pecetluit soarta. Mie nu imi pasa de inteligenta sau iubire, atat timp cat drogurile ma fac fericita...

Nu apuc sa spun tot si imi primesc o palma peste fata intorcandu'mi'l la 70 grade spre dreapta. Casi se uita la mine foarte suparata, gafaind. Ma intreba daca eu chiar ma drogez si am spus un da hotarat. Dupa atata suferinta numai pe ele le am alaturi... deja am devenit dependenta, iau din ora in ora dar se pare ca am uitat sa iau de dimineata. Supararea lui Casi se vedea pe fata si ma intreba de ce. Ii spun adevaratele mele intentii si imi mai daduse o palma intorcandu'l pe partea opusa. Imi sterg lacrima ce'mi scapase si incep sa alerg spre ultimul etaj, sau "Balconul Idiotilor". Acolo se aduna cei mai tocilari dintre tocilari si se saruta de parca ar fi handicapati (boala) si li se agata aparatul dentar unul de altu.

Ajung afara si merg spre partea unde se vede terenul de fotbal. Ma urc sus pe gard si imi arunc picioarele pe cealalta parte a portii stand cu fundul pe gard. Un fior de neliniste ma cuprinde intrebandu'ma daca asta se sfarseste aici. Scot din buzunar o tigara cu Marihuana si incep sa trag ca o nebuna din ea. E asa feeric. Inima incepu sa'mi tresare iar o stare de euforie ma cuprinsese. Viata capatase o alta culoare iar cerul gri deveni roz. O stare de betie ma cuprinsese spunand lucruri ciudate despre Iad. Un zambet tamp imi aparu pe fata si am inceput sa tip ca o nebuna.

Asa patesc mereu dupa aceste droguri.... cred, daca m'ar vedea un profesor, m'ar exmatricula sau mi'ar da detentie o luna intreaga. Si ei cica rezolva ceva cu asta, chiar nu ma afecteaza. Fumez cand am chef si ma droghez ca deja sunt dependenta de ele. De multe ori am incercat, dar tot de atatea ori m'am reapucat din cauza poftei nebune.

Dupa 2 minute de rasfat se auzira cei din tai pasi, semn ca cineva ma urmarise. Ma intorc dintr'o miscare agila si o vad pe Casi cu Oty si cu .... profesoara de Geografie, care imi este cea mai draga. Dar aceasta miscare mi'a costat viata, caci, m'am dezechilibrat, fundul alunecandu'mi iar ultimile cuvinte le care le'am auzit a fost un "Nu" foarte lung si niste pasi foarte apasati care alergau pentru a ma prinde, dar persoana nu a fost destul de agila.

Am inceput sa cad in gol si am simtit cum sunt purificata de toate problemele si grijile apasatoare. Lacrimi imi zburau in aer strigand pentru ultima data "Adio mama, lume si toti cei pe care'i iubesc" inainte sa fac un impact dureros cu asfaltu rece. Inainte sa mor simt picaturile de ploaie spargandu'se de pielea mea si o multime de elevi strigand sa cheme cineva salvarea, dar ultimul sunet pe care l'am auzit a fost "c" urmate de niste cuvinte nemaintelese.

Capitol necorectat!

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Scris de **MeLyNa12** Sam 10 Noi 2012, 12:00

Viata dupa moarte

    Intuneric.... asa de intuneric! Plutesc in intunericul abisal. Sunt goala si nu pot respira. Corpul rece imi zboara liber pe nicaieri. Gandul de a fi moarta ma infioara. Chiar am facut acel gest? Chiar m-am aruncat de pe gardul scolii? Totul a fost adevarat? Nu am visat nimic? Ar fi frumos sa ma trezesc acum trei ani iar Ale sa nu moara.

    Se pare ca am devenit un spirit ratacit, pacatele din ultimii trei ani au acoperit toate faptele bune... am ajuns in spatiul kcorm unde fiecare spirit are propia sa gaura neagra. Nu mai am suflet si nu mai pot simti daca sunt suparata sau nu.... e asa de trist.

    O lumina puternica veni de nicaieri. Ce se intampla? Imagini... sute de imagini se derulau cu o viteza uimitoare pana cand, se oprise la o imagine din copilaria mea, atunci cand l-am intalnit pe Ale pentru prima data. Eram intr-o rochita alba, de ie dansand pe meleagurile imaginatiei, pana cand doua maini imi cuprinsese talia. Un baiat de aceeasi varsta cu mine, cu ochii albastri marin si parul castaniu se uitau patrunzator la mine. Si eu ca si copila ce sa stiu?

    M-am intors rapid si l-am vazut. Baiatul se uita cu atata blandete iar eu, la 3 ani, credeam ca el este printul meu si m-am indragostit pe loc. Inima a inceput sa-mi bata cu putere si de fiecare data cand il vedeam zambetul imi aparea pe fata.

    Dar atunci satana a pus ochii pe noi si a aruncat un blestem asupra noastra facandu-ne niste monstri a acestui pamant vroind sa ne atraga in iad. Anii au trecut iar noi am continuat sa facem fapte bune ajungand niste suflete ratacite. Cum raiul si iadul au cate un stapan asa avem si noi dar inca numele lui este necunoscut, doar cei din Soul City, o lume intre rai si iad unde fiecare spirit are o putere unica, il stiu.

    Mama tot timpul imi povestea despre aceasta lume si tot timpul mi se pareau povesti de ale ei. Si acum tin minte ca imi zicea despre o femeie care a fugit in lumea Star si s-a indragostit de un barbat pamantean iar de atunci nu a mai imbatranit. Imi spunea diferite povesti din lumea aceea si despre copii blestemati ai iadului.

    Copii blestemati ai iadului sunt copii nascuti o data la o mie sapte sute cincizeci si opt de ani sau din sufletul ratacit si un om. As vrea sa stiu sigur, dar dupa povestile lui mama suna mai bine a doua varianta. Bulina alba se inchise lasandu-ma din nou prin intuneric. Un vant puternic se napusti asupra mea putand lua totul in calea sa, ducand departe toate amintirile mele, dar nu inainte sa strig "Te iubesc Ale!"

    O lumina galbuie aparu sub mine luandu-ma precum o gaura neagra ducandu-ma departe, spre necunoscut. Din rasputeri incerc sa-mi amintesc cine am fost sau ce am facut, dar totul a fost aruncat precum un pufar in meleagurile infinite a unei marii. Noi sentimente au inceput sa-si faca loc in mine incercand sa imi ia persoana draga din trecut. Simt ca am iubit pe cineva, dar nu imi pot aduce aminte chipul sau numele acelei persoane si stiu ca am avut un trecut patat de amaraciune si disperare.

    Ma trezesc din visare cu un puternic vant in fata. Picam din cer precum o pasare ranita. Un sentiment de spaima ma cuprinde incet si incep sa tremur toata. Cu inima cat un purice si ochii ca cepele am inceput sa tip ca o nebuna, dar cine sa ma auda?

    Cerul rosiatic dadea semn ca este apusul iar soarele galbui isi revarsa splendoarea asupra mea. Razele lui calde imi mangaiau corpul rece si lipsit de aparare. Ori cat as incerca nu-mi pot aminti trecutul meu. Oare ce am facut? Cum am petrecut fiecare zi de nastere? Singurul lucru pe care-l tin minte este ca am devenit un suflet ratacit in urma aruncarii mele de la etajul trei.

    O stare de neliniste ma apuca atunci cand am vazut apa dar un zambet imi aparu pe fata, caci, nu picam pe pamant. Oameni stateau pe margine uitandu-se in sus la mine, ce comitet calduros! Unul dintre ei striga tare "Simiona Darly" si chiar dupa mai multe strigari nu mi-am dat seama pe cine striga. Oare eu sunt acea fata? Oare pe mine ma striga?

    La impactul cu suprafata lucioasa a apei mii de furnici s-au urcat pe fata mea si a inceput sa ma doara. Am ajuns cam trei metrii sub apa si tot ma gandeam cum se innoata, dar acest lucru fu' din senin deoarece picioarele si mainile mele se miscau singure, de parca as fi stiut de mult timp.

    Ajunsa la suprafata cei doi barbati strigara acelasi nume ca mai devreme... Oare cine e acea fata? Ma rugara sa ii urmez iar eu ascultatoare am mers dupa ei, ce aveam sa fac?
    Soarele rosiatic apunea dupa linia orizontului lasand loc mandrii luni in caleasca fermecata. Un sentiment de neliniste incepu sa se catere pe mine de parca as fi facut ceva rau. Mainile mele au inceput sa transpire iar picioarele sa nu mai reziste la greutatea mea de cateva kilograme la o inaltime de un metru saizeci si sase. Barbatii imbracati la costum negru ma intrebara daca am ceva deoarece trebuie sa ma escorteze pana in Soul City intreaga si nu adormita sau alte prostii.

    I-am urmat in liniste, dar parca stiam ca atunci cand o sa ajung in orasul ala viata mea se va schimba radical. O ceata densa se aseza grandios peste noi, dar bodyguarzii stiau drumul la perfectie, de parca l-ar face in fiecare minut.
    Inima a inceput sa-mi salte iar palmele sa-mi transpire. Eram asa emotiinata sa ajung la destinatia finala. Pasii mei deveneau din ce in ce mai alerti si mi se pare ca drumul duce la infinit. Unul dintre barbatii costumati ma anunta ca mai avem sapte pasi pana cand iesim din acest infern si chiar asa a fost. Cand am iesit din ceata am constatat ca ea cadea perpendicular pe pamant iar o cladire inalta statea in mijloc inconjrata de alte cladiri mai mici.

    Aceasta cladire se afla intr-un cerc de ceata, aflandu-se la un kilometru de aceasta. Cerul senin se vedea doar din acest cerc dar soarele lipsea cu desavarsire. Unul dintre mamuti imi spuse ca acesta e Soul City, o comunitate unde toate sufletele cu puteri vin aici pentru a apara cele trei lumi si ca acest oras este chiar mai mare decat pare.

    Am inceput sa inaintez si am observat nisipul intins ca inconjura orasul. Inima mea incepu sa-mi salte iar picioarele ma lasau. Sunt asa de fericita ca am o noua casa si o noua familie, cu copii la fel de ciudati ca mine si poate de aceeasi varsta.

    Prinsa in gandurile mele nu am observat ca un domn fugea spre noi cu bratele deschise. Era un domn bine, brunet si ochii de un bej deschis, striga foarte tare ca sunt bine venita in comunitatea sa. Ajuns in dreptul meu imi spuse ca este directorul scolii Camshi si ca voi invata in aceasta incepand de maine. Imi spuse ca aceasta scoala antreneaza unele suflete ratacite.

    -Sunt Akad Samsurg si am 26 de ani deoarece am murit la 18 de ani. Aici, daca trece un an in lumea omeneasca nu imbatranesti, dar debia cand trec o mie de ani imbatranesti un an. Am fost primul suflet care a ajuns in aceasta lume si am intemeiat aceasta scoala acum sase mii opt sute patruzeci si noua de ani. Tu trebuie sa fi Simiona Darly si stiu ca ti-ai uitat trecutul. Bine ai venit in aceasta comunitate. spunand asta imi strange mana politicos.

    Ce barbat frumos! Inima a inceput sa-mi salte mai tare ca niciodata si mi-am plimbat limba peste buze apoi am muscat-o putin pe cea inferioara. Cred ca din reflexul celei care am fost. Ii spun ca nu imi amintesc trecutul din cealalta viata si imi spuse ca stie deoarece sunt un suflet blestemat al iadului. Intreb ce e asta si imi explica ca aceste suflete s-au indragostit de unul din discipolii lui SATANA si chiar daca sunt multi discipoli, doar cativa au putut ajunge in lumea omeneasca.

    Aproape cand sa intram in orasul cu zgarienori imi spuse ca trebuie sa-mi lipesc mana de aer si observ ca acest oras era inconjurat de un camp magnetic. Akad imi spuse ca asta e doar o iluzie pentru dusmani sau pentru sufletele ratacite care se avanta prin ceata. Puse mana pe campul de aer iar acesta disparu doar cat pentru o intrare. Ma invita inauntru si am pasit timid cu o urma de retragere.
    Directorul, imi puse mana pe spate ducand-o in sus si jos spunand ca totul o sa fie bine. Mangaierile lui imi lasau multi fiori calzi iar fata incepu sa-mi arda. Oare ce este acest sentiment? Ce se intampla cu mine?

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Scris de Continut sponsorizat

The magican

The magican

Re: The magican

Re: The magican

Re: The magican

Re: The magican