The history of love

Scris de Diamond D.C Sam 10 Noi 2012, 06:01

Îi primul meu fic la voi pe forum so, sper să vă placă :3
ATENŢIE!!! Acest fic mai este postat şi pe alt forum! Este tot al meu !!

The history of love

Prolog

Ne gândin la război ca la un masacru, la un simplu lucru ce a fost dat acum câţiva ani. El ar putea simboliza ceva pentru noi, dar prea puţini sunt cei ce se gândesc la câte sacrificii au făcut strămoşii noştrii pentru noi. La cât au avut de îndurat şi de suportat, la câte lucruri au pierdut... Familie, dragoste, viaţa.

Capitolul I- Liniştea serii

Priveam cerul înstelat şi la mirificele stele. La cât de armonios se îmbină acele micuţe obiecte cu întreg universul. Sunt doar nişte pete de culoare pe o pânză neagră. Priveam la formele ce acestea formau. Priveam la cât de mare poate fi cosmosul. Totul mă fascina. Vroiam să ating acele luminiţe cu propriile mele mâini. Să le simt. Să cred că pot zbura şi că sunt invincibil. Că pot conduce lumea. Visam cu ochii deschişi.

Pipăi faianţa rece şi încet cobor de pe canapeaua crem de marmură. Paşii mi se aud în întreaga casă. Liniştea mortuală domnea în această seară mirifică. Numai eu şi zgomotul greierilor maeştrii. Oftez lung. Nimeni lângă mine să mă poată alina, să-mi spună vorbe dulci şi să mă prefacă intr-al ei împărat. Nimeni care să mă îngrijească şi să mă vegheze seara de cumplitele lucruri ce se pot întâmpla la o oră ca aceasta.

Fac un pas mărunt şi dezgustat de viaţa pe care o duc, mă aşez culcat pe patul moale. Ating uşor mătasea fină şi o strâng într-ale mele mâini. Privesc în gol şi nimic ce m-ar putea face mai vesel nu-mi surâde. Gândurile-mi zboară la râsetele copiilor de odinioară printre care eram şi eu. La cât de fericiţi şi fără responsabilităţi eram. La cât de simplă era viaţa de copil. Dar maturizarea mea a venit repede. Războaiele nu încetează şi cu cât mai greu se termină unul, cu atât mai repede vine altul. Cruzimea de care dăm dovadă in aceste lupte este de nemăsurat. Luptăm din dragoste, pentru viaţă sau doar pentru că suntem obligaţi.

În uşa maronie, din lemn, cineva cunoscut bate. Îi spun pe un ton ridicat să intre, dar abia o face. Cu o voce tremurândă şi alarmată îmi comunică nişte lucruri. Împăratul ar vrea să mă vadă. Îmi închid ochii şi-mi frec faţa cu mâinile aspre. Nici de odihnă nu pot avea parte după o bătălie mult prea grea. Mă ridic cu o durere de spate insuportabilă şi cu o privire ucigătoare îi spun acelui neştiutor să meargă înainte.

Cobor scările făcând zgomot. Mintea-mi e prea în ceaţă ca să mă pot concentra la atceva în-afară de propria mea viaţă. Vreau o schimbare. O nouă şansă la iubire. La ceva deosebit lângă mine. La un viitor. Firele negre de păr îmi alunecau blând pe chipul alb ca spuma laptelui. Ochii-mi erau fără acea strălucire specială de demult, iar buzele uscate se mişcau într-un oarecare dans al cuvintelor fără de sunet.

Praful de pe pământ îmi intra printre degetele picioarelor făcându-mă să mă simt una cu natura. Să cred că pot face orice. Umbrele copacilor mă fereau de frumuseţea nemărginită a lunii. Regina Nopţii făcea ca ura serii să devină iubire. O transforma în plăcere şi alinare. În mângâiere şi linişte. Era o adevărată zeiţă a nopţii.